Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere. Verificati aici. Noi suntem in conformitate cu standardul HONcode privind informatia de sanatate de incredere: Verificati aici.

Puroi in gat
Dictionar - litera P
14 Octombrie 2010 10:29


Expresia de puroi in gat este folosita popular pentru a descrie inflamatia purulenta la nivelul faringelui si amigdalelor. Practic, prin puroi in gat se intelege popular ceea ce este descris prin termenul medical de amigdalita (sau angina) pultacee. Termenul de pultacee se refera la prezenta puroiului.

Puroiul este format din: bacterii vii si moarte, leucocite (mai ales macrofage si neutrofile), care fagociteaza bacteriile, celule moarte, resturi celulare, diferite alte substante cum ar fi fibrina.

Amigdalita pultacee
este consecinta unei infectii bacteriene. Cea mai frecventa bacteria care determina infectia amigdalelor este streptococul beta hemolitic de grup A. Aceasta bacterie este incadrata in grupul cocilor grampozitivi aerobi - adica are forma de coc (forma sferica) si fixeaza coloratia gram. Metabolismul este dependent de oxigen, adica necesita prezenta oxigenului pentru a se multiplica.

Inainte de era antibioticelor, infectia cu streptococ beta hemolitic de grup A reprezentata o afectiune grava, din cauza complicatiilor tardive, mai ales prin aparitia reumatismului articular acut.

Amigdalita purulenta se caracterizeaza prin:
• prezenta de puroi la nivelul amigdalelor
• amigdalele sunt marite de volum, eritematoase (de culoare rosie)
adenopatie regionala (inflamarea ganglionilor locali, care dreneaza limfa de la nivelul amigdalelor)
febra
• stare generala alterata
• cefalee, greata, varsaturi, dureri abdominale
• debutul este brusc

Streptococul beta hemolitic de grup A este inca sensibil la penicilina, astfel ca aceasta este indicata de prima intentie in tratamentul amigdalite purulente. La persoanele care sunt alergice la penicilina se recomanda clindamicina, eritromicina, etc.
Durata tratamentului este de o saptamana, dupa care se recomanda administrarea de moldamin, 4 doze repartizate la o saptamana interval, pentru a preveni complicatiile ulterioare poststreptococice.
In afara de tratamentul antibiotic se recomanda administrarea de simptomatice: antipiretice (de exemplu paracetamol) pentru febra, antiinflamatoare nesteroidiene, antialgice.

terapiamedicala.ro



Ultima modificare 13 Noiembrie 2010 13:12
 

Adaugati comentariu